Sarcina săptămâna 16

15 May 2012

Copilul tău în săptămâna 16 de sarcină

Copilul tău are cam 10 cm şi undeva în jur de 80 de grame. Încet-încet, se face măricel. Pentru că acum are suficient spaţiu în uter, va avea libertatea de a se mişca din ce în ce mai mult. Micuţul poate să apuce cu mânuţele, dar şi să lovească cu picioarele, ceea ce nu va ezita să facă.
În săptămâna 16 de sarcină copilul reacţionează la lumina puternică şi îşi va pune mânuţele la ochi dacă este expus la o lumină prea puternică.
În plus, începe să dezvolte grăsime pe sub piele, aceasta având atât un rol de protecţie mecanică şi termică cât şi ca depozit de energie.

Copilul şi placenta au acum aceeaşi dimensiune. Capul şi gâtul sunt mai drepte acum şi, cu ajutorul unui aparat, poţi să-i auzi bătăile inimii. Mişcările regulate ale pieptului indică faptul că se dezvoltă reflexul respirator, el inspirând şi expirând mici cantităţi de lichid amniotic.
Din a 16-a săptămână de sarcină încep să ii crească unghiile, iar picioarele cresc mai lungi decât braţele. Sistemul său urinar şi cel circulator încep să funcţioneze mai eficient, rar pot fi observate expresii ale feţei ca zâmbetul, apare urinatul care va deveni principala sursă de producere a lichidului amniotic de acum încolo.

Corpul tău în săptămâna 16 de sarcină

Glandele mamare încep să producă lapte şi este posibil ca sânii să devină mai sensibili ca de obicei sau chiar să se umfle. Este posibil să-ţi apară şi vergeturi. Venele de pe sâni devin mai vizibile odată cu creşterea fluxului de sânge către aceştia. Durerile pe care le resimţi pe parcursul sarcinii pot fi cauzate şi de schimbările ce intervin în forma corpului şi a greutăţii crescute din zona stomacului. Începând cu săptămâna 16 de sarcină  vor începe sa apară durerile de spate. S-ar putea întâmpla să te simţi neîndemânatică şi predispusă la căzături.

Ia-o treptat, nu trebuie să te forţezi sau să te suprasoliciţi.

Săptămâna 16 de sarcină este un moment destul de bun pentru a începe să exersezi dormitul pe o parte deoarece dormitul pe spate plasează uterul deasupra unor vase de sânge importante ceea ce poate duce la scăderea fluxului de sânge către inimă şi apoi către restul corpului, deci şi copilul poate să primească mai puţin oxigen. Este recomandat să foloseşti şi perne ca sprijin.

Dacă nu ai făcut testele neinvazive pentru sindrom Down în primul trimestru acum este momentul să faci analizele de sânge şi ecografia necesare. Rezultatele sunt mai puţin precise decât în trimestrul 1 din cauza variabilităţii biologice din ce în ce mai mari (normal pe masură ce copilul creşte).

Dacă rezultatele din trimestru 1 au fost nefavorabile, cu risc crescut, acum poate fi efectuată amniocenteza şi să se trimită la laborator o probă de lichid amniotic. Astfel poate fi aflat cu precizie maximă dacă sunt probleme cromozomiale / genetice la copil.

Articol relizat cu sprijinul Dr.CALOMFIRESCU Marius Vicea, medic primar obstetrica-ginecologie, supraspecializare medicina materno-fetala

Descoperă ce se întamplă în următoarele 3 săptămâni de sarcină: