Diabetul: pericolul din spatele alimentației nesănătoase la copii

14 November 2015

Articol realizat de Dr Luminița Florea, specialist nutriție

Dragi părinți,
Acesta este un semnal de alarmă. Cum știți, stilul de alimentație la copii se formează la vârste mici, acesta are un rol decisiv în dezvoltarea organismului, iar în același timp, deprinderile celor mici devin obiceiuri în perioada adultă. Pe 14 noiembrie marcăm Ziua Mondială a Diabetului. Această zi trebuie menționată, pentru că una dintre cauzele diabetului, printre altele, este cel mai adesea alimentația deficitară și stilul de viață incorect. O greșeală în alimentația copiilor făcută azi poate genera un dezechilibru mâine. Dezechilibrele, din păcate, adesea duc la boli.
În ultimii ani, România s-a confruntat cu o adevarată ,,explozie” a diabetului
Așa cum au arătat și studiile (Societatea Română de Nefrologie și Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, 2014), prevalența diabetului zaharat în rândul populației s-a dublat în ultimii ani (de la 5,1% în 2013 la 11,6% în 2014).
Supra-ponderalitatea are o prevalență de 34,6%, iar obezitatea, inclusiv cea morbidă, de 31,4%.
Prevalența dislipidemiilor este de 81% – fapt cu adevărat îngrijorător (dislipidemia înseamnă creșterea colesterolului și a trigliceridelor în sânge).
România ocupa locul 3 în Europa la obezitate în rândul copiilor (OMS, 2012). În ultimii 8 ani, numărul copiilor obezi din țara noastră s-a dublat si 40 % dintre copiii români sunt supraponderali (aproximativ 5 milioane). Cei mai mulți dintre aceștia provin din mediul urban. În Europa, 1 băiat din 3 și 1 fată din 5 sunt obezi.
Ne întrebăm de ce?
Aceasta ,,explozie” este o consecință a modificărilor stilului de viață:
– Alimentație
– Mișcare
– Expunerea la factori toxici și la stres
– Factorii genetici (materialul genetic tot mai modificat, moștenit de generațiile actuale și viitoare)
Ce legătură are cu copiii noștri?
Din păcate, diabetul zaharat tip 2 este din ce în ce mai răspândit la tineri. Până acum câțiva ani, aceasta era o formă de diabet considerată apanajul vârstei de 40 de ani plus.
Însă din cauza creșterii dezechilibrelor la copii – supraponderalitatea, obezitatea, dislipidemiile – a răspândirii alimentației proaste și a sedentarismului, diabetul zaharat tip 2 a ajuns să apară la grupa de vârstă 18-20 de ani.
Cum putem preveni diabetul? Reguli pentru părinți:
1. Cultivă copilului tău un stil de viață echilibrat.
2. Nu uita că TU ești exemplul pe care îl va urma copilul tău – inclusiv în alimentație.
3. Acordă atenție alimentelor sănătoase.
4. Informează-te
5. Explică-i copilului de ce și ajută-l să înțeleagă
6. Promovează mișcarea, nu sedentarismul
7. Controlează cu atenție greutatea corporală a copilului: atitudinea corectă atunci când copilul crește în greutate este să te adresezi imediat medicului
8. Cunoaște terenul genetic moștenit controlând anual sau bianual bilanțul metabolic al organismului (analizele de sânge)
Probleme de comportament alimentar la copii
Fie că vorbim de o probleme de exces (obezitate, greutate mare) sau deficit (anorexie, casexie), rezolvarea stă în identificarea cauzei și nu în tratarea efectului.
Cum le abordăm?
Daca apar problemele de greutate, se merge cu copilul imediat direct la:
– Nuțritionist
– Psiholog
– Antrenorul de sport
Este important să ceri sfatul specialistului atunci când există o problemă de nutriție la copil și să eviți să pui în practică modele care funcționează la adulți sau aflate de la prieteni, rude, vecini.

Ce este diabetul?
Diabetul zaharat reprezintă o afecțiune a pancreasului, organ care în mod normal prin secreția să de insulină asigură un nivel constant al glucozei în sânge, glucoză care are tendința să crească ca urmare a aportului de glucide- carbohidrați sau zaharoase cum sunt cunoscute -din alimentație ). în momentul în care apare scăderea numărului de celule pancreatice secretoare de insulină până la dispariția lor completă, nivelul glucozei în sânge nu va mai putea fi controlat corespunzător și se vor înregistra valori ale glicemiei modificate ( peste 115 mg/dl) și se pune diagnosticul de diabet zaharat. Sunt cunoscute mai multe forme de diabet zaharat, cele mai întâlnite fiind diabetul zaharat de tip 1 , cel de tip 2 și diabetul gestațional.
Care sunt tipurile de diabet?
1. Diabetul zaharat de tip 1
Este caracterizat printr-o distrucție aproape completă a celulelor secretoare de insulină (de tip autoimun). Lipsa secreției de insulină trebuie suplinită, deci se administrează zi de zi pentru supraviețuire.
2. Diabetul zaharat de tip 2
Este caracterizat printr-o disfuncție a celulelor secretoare de insulină. Abordarea este variată în funcție de stadiul de descoperire a diabetului și de gradul de dezechilibru glicemic- dietă, asocierea medicamentației sau a insulinoterapiei.

3. Diabetul gestational
Diagnosticul se pune prin screening efectuat la toate gravidele în săptămâna 24-28 de sarcină (trimestrul 3). Acest tip de diabet este de obicei tranzitoriu şi se remite după naştere. Totuşi, aceste femei au risc crescut de a face diabet zaharat tip 2 în cursul vieţii, sau de a face din nou diabet gestaţional la o sarcină viitoare. Din cele câteva studii recente se remarcă faptul că gravidele diagnosticate cu diabet gestaţional după noile criterii pot fi echilibrate în proporţie de 80-90% doar cu modificarea stilului de viaţă (dietă, exerciţiu fizic). Dacă glicemia nu scade prin modificarea stilului de viaţă, singurul tratament aprobat momentan pentru utilizare în sarcină este insulina.

4. Prediabetul
Reprezentat de modificări metabolice care preced instalarea diabetului zaharat. Dieta și stilul de viață corect pot încetini instalarea bolii.
Cum se depistează diabetul?
Se diagnostichează greu, poate să nu aibă simptome sau poate cauza manifestări precum sete intense, gură uscată, apetit crescut, scădere în greutate, uscarea pielii, amețeli, slăbiciune, halenă. Nediagnosticat și netratat poate duce la pierderea conștienței și în final la comă.
Analizele de sânge anuale nu trebuie să lipsească – ajută la depistare și foarte important – la depistarea dezechilibrelor înainte ca boala să se instaleze. Astfel, modificarea stilului de viață poate fi salvatoare.