Bebeluşul la 8 luni

15 May 2012

Află totul despre bebeluşul tău la 8 luni

“Intuiţia mamei” nu este doar un clişeu. Este un „instrument” puternic, care te ajută să îţi creşti bebeluşul la 8 luni.

Tu îţi cunoşti cel mai bine bebeluşul şi poţi deveni un expert extrem de abil când este vorba despre stările bebeluşului tău.

Fii atentă la instincte. Notează-ţi observaţiile. Nu ezita să te consulţi cu medicul copilului.

Cel mai probabil, la 8 luni te confrunţi deja cu apariţia dinţilor bebelușui tău.

Dinţii încep să erupă cel mai devreme la 3 luni şi cel mai târziu după 12 luni, dar la majoritatea copiilor primii dinţi (de obicei incisivii de jos) apar între vârstele de 4 şi 7 luni.

Nu te alarma în cazul în care bebeluşul tău de 8 luni are spaţii mari între dinţi.

Adesea, dinţii ies din gingie în unghiuri ciudate, iar spaţiile dispar în mod normal până la vârsta de 3 ani. De îndată ce dinţii încep să erupă, trebuie să te aştepţi la mai multă salivă şi sunete experimentale.

Nutritia bebelsului la 8 luniAlăptează-ţi bebeluşul de 8 luni cât de mult timp poţi

Nu hrăni bebeluşul cu lapte de vacă înainte de vârsta de un an. Laptele de vacă conţine puţin fier şi, pe de altă parte, poate irita mucoasa intestinului, cauzând în timp mici pierderi de fier.

La 8 luni trebuie sa îti hrănesti bebeluşul cu alimente bogate în vitamina C, pentru a ajuta la asimilarea fierului. Unele exemple folositoare: ardei gras, pepene galben, broccoli şi portocale.

Continuă diversificarea alimentaţiei şi deja în luna a opta poţi să-i dai carne slabă de pasăre, spanac, gălbenuş de ou.

Siguranta bebelusului la 9 luniCare sunt cele mai bune metode de a preveni asfixierea?

Hrăneşte-ţi bebeluşul de 8 luni cu alimente adecvate pentru vârsta lui (alimente pasate sau mărunţite şi strecurate), supraveghează-l în timpul meselor (nu îl hrăni în grabă sau în maşină) şi aşează-l drept în scaun atunci când mănâncă.

Nu îl lăsa să se joace cu obiecte mici , jucării care au componente mici sau cutii cu pudră de talc.

Respectă indicaţiile de pe jucării — sunt importante pentru siguranţa bebeluşului tău de 8 luni.

Asfixierea este cea mai comună cauză a morţii la copii, deci orice părinte sau persoană care îngrijeşte un copil ar trebui să urmeze un curs de resuscitare a sugarilor.

La 8 luni, bebeluşii înghit adesea obiecte mici (cum sunt monedele), care ajung în intestine fără să-i rănească.

Dar dacă observi salivaţie în exces, incapacitate de a înghiţi, o scădere bruscă a apetitului sau dacă bebeluşul pare să aibă dureri, contacteaza medicul sau mergi de urgenţă la camera de gardă.

Bebeluşul tău de 8 luni are febră

Dacă simţi bebeluşul mai cald ca de obicei, foloseşte un termometru pentru a-i măsura temperatura.

Deși poate ai auzit de multe ori că temperatura de 37 de grade Celsius este normală, temperaturile citite pentru un bebeluș sănătos la varsta de 8 luni se pot situa oriunde între 36 și 38 de grade Celsius. Măsurarea temperaturii se face intrarectal la 8 luni.

De asemenea, consultă medicul dacă febra bebeluşului este însoţită şi de alte simptome: dificultăţi de respiraţie, erupţie pe piele, pierderea apetitului, incapacitatea de a înghiţi, salivat excesiv, letargie, ochi lucioși sau orice alt aspect neobișnuit.

La copiii între șase luni și cinci ani febra poate declanșa convulsii febrile — o experienţă fără repercusiuni şi totuşi înspăimântătoare. Menţionaţi medicului toate aceste simptome.

Articol relizat cu sprijinul Dr. OROS Mihaela, medic primar pediatru

Descoperă ce se întamplă cu bebeluşul tău în următoarele 3 luni: