Bebeluşul la 1 an

15 May 2012

Află totul despre bebeluşul tău la 1 an

La 1 an, bebeluşul tău e capabil să producă un număr impresionant de sunete, asemănătoare cuvintelor. Unele dintre ele au sens, altele nu. Pe măsură ce creierul bebeluşului se dezvoltă, se dezvoltă şi abilitatea sa de a gândi şi de a vorbi.

Încurajează interesul bebeluşul tău pentru limbaj şi înţelegerea dialogării, ascultă-l cu atenţie şi răspunde-i la sunetele sale.

Pentru a cizela memoria bebeluşului de 1 an, joacă jocuri ca „V-aţi ascunselea” şi „Ala-bala portocala”.
La 1 an de zile, bebeluşului tău îi place probabil să se uite la cărţi şi să le răsfoiască, deşi răsfoirea filă cu filă nu se întâmplă mereu.
Răsfaţă-l cu cărţi ilustrate sau rămâi la cele cartonate care rezistă mai bine.

Pentru a varia ora de lectură a bebeluşului şi pentru a vedea ce îi place mai mult, mergi la biblioteca locală sau într-o librărie, la secţiunea cu cărţi pentru copii — sau fă schimb de cărţi cu prietenii.

Prima zi de naştere a bebeluşului tău

Deşi pare incredibil, totuşi ziua cea mare se apropie. Fii pe pace: Nu contează cât de detaliat planifici totul, bebeluşul tău de 1 an nu va ţine minte prea multe din toată tevatura.

Poţi organiza o petrecere simplă la tine acasă sau în grădină.
Bebeluşul tău care sarbatoreste 1 anisor se va simţi în largul lui şi pentru tine va fi mai uşor să decorezi, să aduci mâncarea şi proviziile. Invită doar câţiva copii cunoscuţi.

De asemenea, poţi planifica un prânz sau o cină la restaurant cu rudele.
Bebeluşul tău va fi încântat să vadă feţe familiare şi zâmbitoare şi, dacă faci multe poze, va avea mereu amintiri cu cei care îl iubesc.

Nutritia bebelsului la 1 an Nutriţia bebeluşului la 1 an

Deşi cheltuielile cu mâncarea pot fi cele mai costisitoare în fiecare lună, sunt şi cele mai uşor de redus.
Şi asta deoarece ai la dispoziţie multe variante.

O opţiune este să cumperi alimente în cantităţi mai mari, dacă le consumaţi des şi ai unde să le depozitezi.
Încearcă alternative la carne uneori, deoarece în general costă mai puţin.
Limitează semipreparatele şi alte alimente avantajoase – gătitul din resturi nu durează mult de obicei.

În acelaşi timp, caută magazinele cu preţuri mai mici, chiar dacă nu sunt cel mai la îndemână. Piaţa poate avea deasemenea preţuri mici la produsele de sezon.

Imunizarea bebelusului la 1 anImunizarea bebeluşului la 1 an

Discută cu medicul copilului pentru a recupera, dacă s-a ratat o doză de vaccin, şi informează-te şi despre vaccinările care pot fi efectuate bebeluşului după vârsta de 1 an – vaccinul împotriva varicelei, hepatitei A sau vaccinul antipneumococic.

Citeste mai multe despre varicela

Articol relizat cu sprijinul Dr. OROS Mihaela, medic primar pediatru