Naşterea sub apă

30 July 2012

Ce se întâmplă în timpul naşterii sub apa?

E drept că durerile naşterii pot fi greu de suportat, dar există şi metode prin care disconfortul fizic provocat de travaliu poate fi ameliorat. Naşterea sub apă are loc într-un bazin cu apă caldă la temperatura corpului (37 de grade). Avantajul este psihic şi fizic al viitoarei mămici care reuşeşte să fie mai relaxată şi să tolereze neplăcerile travaliului mai uşor.
Există însă şi riscuri ale naşterii sub apă, iar cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont când alegi această metodă este curăţenia apei şi a bazinului, dar şi menţinerea temperaturii optime. Un alt risc al naşterii sub apă este cel al contaminării apei cu materii eliminate în timpul eforturilor de împingere, situaţie care poate determina infecţii uterine sau provoca pneumonie nou-născutului.
Naşterea sub apă nu îţi este recomandată dacă suferi de diabet, hipertensiune arterială, cardiopatii, metroragie (hemoragie de la nivelul uterului) în timpul celui de-al treilea trimestru, disproporţie fetopelvină (atunci când copilul este mai mare decât locul prin care trebuie să iasă) sau în cazul naşterii premature. Deasemenea anestezia peridurală nu este indicată în cazul naşterii în apă.

Articol relizat cu sprijinul Dr.CALOMFIRESCU Marius Vicea, medic primar obstetrica-ginecologie, supraspecializare medicina materno-fetala

Viitoarele mămici au mai fost interesate de :